Have a cherry and be merry!
M-a busit plansul in dus... Ma gandesc ca poate imi trece daca pun totul "pe tapet", aici... Am avut o catelusa, care a stat cu noi 15 ani si care a venit sub forma unui cadou nesperat, de ziua mea. Tot in octombrie a si plecat, acum aproape 2 ani...

In ultimul timp, imi vine in minte imaginea ei... Am crescut cu ea si nu cred ca voi mai avea vreodata o prietena atat de devotata. Mi-e dor sa-i aud labutele tropaind prin casa, mi-e dor sa ma uit in ochisorii ei mari si sa-mi pun capul pe al ei... Asa de tare ma linistea acest lucru! Stia cand eram trista si ma inveselea cu ghidusia ei, ma simtea cand eram bolnava si se facea colac langa mine ca sa-mi tina de cald, imi lingea lacrimile, vrand parca sa ia asupra ei durerea... Imi trec prin cap ultimele clipe si ma apuca plansul...

Nu stiu daca intelegeti. Poate reusiti numai daca ati avut o experienta similara si ati iubit un animalut atat de tare incat acesta a devenit un membru al familiei. In fine... As fi vrut sa am puterea sa pun o poza cu Ghita (de fapt, oficial, o chema Peggy), dar mi-e imposibil... Imi place sa-mi imaginez ca se afla acum in Raiul cateilor, sta pe un norisor si mananca prajituri... Le prefera inaintea oricarui fel de carne! Mi-e dor de ea! :(

Etichete: | edit post
Reacții: 
6 Responses
  1. Mona Says:

    ştiu cum e, am avut un labrador, care a murit în 1998, la vârsta de 11 ani. :( a fost foarte tristă dispariţia lui, era ca un membru al familiei.
    singura alinare a fost Axi, cocker-ul portocaliu care acum are 12 ani.
    e foarte trist să pierzi un animăluţ de care te ataşezi. Laura, nu vrei un căţel?


  2. Mona, ador cateii... Ma opresc pe strada sa-i mangai si sa-i alint, dar nu cred ca as putea vreodata sa mai iau unul acasa. Cine stie, cu trecerea timpului, este posibil sa ma razgandesc, dar acum nu...


  3. Alex S Says:

    Iti dau eu o pisica neagra mica


  4. Ha, ha... Ce funny esti tu, Alex! Ce mai face matza? E cuminte?


  5. Marona Says:

    Stiu ce zici tu acolo, zuzo. :) Eu il am acasa, si stii prin cate am trecut cu el. Si e moaca mea si ma doare odata cu el si ma bucur odata cu el. Ai voie sa iti fie dor. E normal. Dar totusi, bucura-te ca a fost cu tine si zambeste pt ca nu cred ca te vrea trista :)Te pupez


  6. @ Marona: Imi aduc aminte cum se uita Ciucicu la mine atunci cand am pierdut-o pe Ghita... Iar eu l-am respins aproape brutal pentru ca in momentul acela nu mai aveam catel. Saracutul, nu avea nicio vina! Sa-ti traiasca si sa te bucuri de el asa cum m-am bucurat si eu de Ghita... Este fantastic cat de mult te poti atasa de ei!


Trimiteți un comentariu

YO, DROP THE VERSE!