Have a cherry and be merry!
Nu stiu, zau asa, ce e mai rau...

Simtim frustrare. Nimic nu ne multumeste sau nu avem idee incotro s-o apucam ca sa gasim un pic de liniste. Ne pierdem in labirinturi confuze, uneori create chiar de mintea noastra, cautand cu disperare iesirea... Si fix atunci cand credem ca suntem pe calea cea buna, inevitabil se intampla ceva si ramanem blocati.

Simtim neputinta. Desi vrem cu tot dinadinsul sa miscam lumea din loc, rotitele nu se invart deloc sau se indreapta in directia opusa. Reusim sa scapam totul de sub control si ne lasam cu capul plecat in bataia pustii...

Ne panicam. Desi dracul nu este atat de negru precum ni-l imaginam, plutim in deriva si nu vedem nicaieri colacul de salvare, dar el exista acolo undeva daca avem rabdarea si vointa de a-l cauta.

Simtim dezamagire. Avem visuri si aspiratii, ne dorim mai mult de la viata. Intotdeauna mai mult si mai sus. Dar nu ajungem acolo pentru ca cineva sau ceva ne pune piedica. Sau pentru ca propriile alegeri sfarsesc prin a ne juca feste. Iar dezamagirea e crunta. Nimic n-o poate indulci. Doar timpul ii mai atenueaza intensitatea.

Simtim furie. Mi-am adus aminte de o faza: eram la birou si ma apucasera nervii, dintr-un motiv ce-mi scapa acum. Evident, m-am manifestat destul de zgomotos. La care colega mea, foarte candida si directa, imi spune: "Uite! Traiesti!". M-a lasat fara cuvinte! Am stat o clipa si am incercat sa-mi revin... Asta inseamna sa traiesti?!

Tradam. Devenim egoisti si nu mai tinem cont de sentimente, principii, morala, maniere. Interesul sa traiasca si fiecare dintre noi odata cu el! Semanam minciuni pe care le ticluim cu atentie si culegem neincredere. Apoi, avem tupeul sa ne victimizam sau sa gasim vinovati in persoana altora.

Imi vine sa sterg tot sau sa rup foaia si s-o arunc in foc, ca pe urma s-o privesc cum arde. Nu mai vreau sa mai aud. Nu mai vreau sa mai vad. Nu mai vreau sa mai simt. Refuz sa vorbesc. Imi vine sa ma inchid in casa. M-a cuprins o stare de indiferenta si de lehamite de nedescris. Nu voi mai misca un deget pentru nimeni. Si e nasol pentru ca se apropie Sarbatorile... Ar trebui sa fiu cu sufletul impacat si mintea limpede. Totusi, o sa incerc! Ma tot gandesc la o plasa rosie cu portocale si o bancnota, lasate pe masa din bucatarie cu multi ani in urma. Craciunul e frumos, trecerea dintre ani e plina de speranta. Asta inca nu am uitat!

Off, as fi vrut sa fie o postare mai vesela. Poate data viitoare?

Etichete: | edit post
Reacții: 
4 Responses
  1. Florina Says:

    Un comentariu sec si la obiect: suntem ceea ce suntem pentru ca noi am ales sa fim asa si tot de noi tine sa fim cum ne dorim, atat timp cat stim ce ne dorim!
    Dar stii bine asta, ca am mai purtat discutii pe aceasta tema :)

    Pupu!


  2. Stiu, Flo, ce zici tu acolo! Nu am vrut, insa, sa filosofez mai mult de-atat, ci pur si simplu am facut o constatare... Am impresia ca ne ducem in jos rau de tot si nu numai ca nu stim ce vrem, dar refuzam sa vrem... Intelegi?


  3. Mona Says:

    Fufiiii, ştii că te iubesc, nu?


  4. Fufi, stii ca si eu te iubesc?


Trimiteți un comentariu

YO, DROP THE VERSE!