There is no going back, to that other person, that other place. This thing, this stranger, she is all you are now.

Very special day, today...

Serbanica primeste vot de blam! De la mine si de la fanii / citititorii sai…

Carcotasul-sef a visat noaptea ca a luat Teo 4 milioane de EURO in perioada in care aceasta a activat la Prima TV si a scris a doua zi pe blog, ca doar trebuia sa afle si populatia. In urma confesiunii, s-a iscat o balacareala publica intre el, Teo si respectiv cei din Antene. Pe mine nu ma intereseaza in mod deosebit ce au ei de impartit. Mai mult decat atat, le respect tuturor munca si emisiunile… Una peste alta, fiecare cu umorul lui! Daca nu-ti place, push the button si ai scapat! Insa, ma scoate din sarite ca spune o ineptie cat el de mare, fara sa aduca dovezi concrete, totul condimentat cu o aroganta fara margini.

OK, sa presupunem prin absurd ca a luat Teo 4 milioane de EURO si nu a avut un aport calitativ si cantitativ (este vorba de audiente) la imbunatatirea produselor mediatice Prima TV! I-ai dat din buzunarul tau cumva? Si dovada, unde e dovada? Pe sistemul: “Si halatul? Unde e halatul?”. Asa pot afirma si eu despre tine ca ai organul mic… Ma crede cineva? Iar cercetarea postata pe blog nu ma convinge cu nimic… O alta intrebare de baraj: conducerea televiziunii mai sus mentionate ce-a pazit daca intr-adevar s-a intamplat asa?

Pe de alta parte, 4 milioane de EURO??? Dude, traim totusi in Romania… Sunt constienta ca se pot da astfel de “tepe”, dar e cam trasa de par suma… sa revenim cu picioarele pe Pamant! Teo nu e Oprah cum bine zicea un internaut, iar Prima TV ar fi dat faliment in acest caz… Parerea mea!

Din comentariile de pe blog, pare-mi-se ca domnul Huidu a cam cazut in dizgratia propriilor fani. Cum reactioneaza el? Cu aroganta, evident:

“ Mi se rupe daca nu te mai uiti la Cronica!”

“Am scapat o lacrima”

“Impusca-te sa scapi de suferinta!” (catre un cititor care-l lauda pe Badea)

“Le-am cam stricat ploile multora si eu sunt imposibil de cumparat!”

Daca este asa si daca nu ravnesti la milioanele lui Teo dupa cum sustii foarte ferm, atunci de ce ai adus in discutie toata treaba la un an de cand s-a consumat? Hai sa fim seriosi! Este o atitudine tipica ce porneste din invidie sau din dorinta de a iesi in evidenta… In plus, tupeul este mare, pe principiul “Nu eu am inceput!”. Unde suntem mami? La gradinita? Huidu se refera aici la afirmatiile pe care le-a facut Teo acum ceva timp, care a pus in carca Carcotasului (joc de cuvinte intentionat) plecarea ei din Prima. Asa si? Daca ai fi avut un pic de maturitate in creier, ai fi negat cu eleganta acuzatiile sau ti-ai fi argumentat punctul de vedere… Ntz! Pai nu ne dam si noi cocos putin asa?

Si ca sa inchei: pune mana pe o carte de gramatica inainte sa scrii ceva pe blog si nu mai copia cuvinte din dictionarul de neologisme!

Da, injur! Nu, nu e frumos! Dar, nu ma pot abtine! Si stiti ce?! E sanatos!

Atentie, insa! Se impune o precizare: a injura nu este acelasi lucru cu a aduce injurii. Ntz! Eu ma refer la momentele acelea in care simti ca ti se urca sangele la dibla si slobozesti din adancul plamanilor o vorba de duh. Apai, eu o iau razna daca nu ma descarc chiar atunci, chiar acolo. Aia e! Nervi avem cu totii sau n-avem suficient de puternici... Este posibil ca unii sa se simta deranjati de scaparile mele pestrite, le inteleg frustrarea si incerc sa ma auto-cenzurez pentru ca nu-mi doresc sa incomodez pe nimeni. Nu-mi iese intotdeauna!

Totusi, exista anumite persoane care pretind a fi sfintisori in fata Marii Adunari, dar, atunci cand prind ocazia, nu numai ca spun cuvinte grele de ocara, ci acestea iti sunt direct adresate, fara ca tu sa ai vreo vina. De ce? Si de unde atata ipocrizie? De la Mama Natura cumva? In fine, sa fie la ei acolo...

Si mai este o categorie de oameni care-mi displace din acest punct de vedere: cei care se cearta mai ceva ca la gura cortului, desi sunt rude, prieteni, iubiti... Isi baga, isi scot, isi fac vrute si nevrute, se jignesc fara vreo urma de remuscare, iar intr-un final apoteotic se impaca ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Pai, cum asa?! Macar eu injur la modul general, nu tintesc un individ anume (exceptie: atunci cand ma aflu in trafic!), sa nu mai zic de cei apropiati... Mi se pare un lucru de neconceput! Ei, dracia dracului! :D

Blestem ziua in care a inceput sa ninga! A reprezentat debutul calvarului meu... calvarul meu alb si geros. Multi dintre voi o sa dati cu "Huoo!" dupa mine...

"- Cum?! Nu-ti place zapada?
- Nu!"

Un "nu" raspicat spus din adancul sufletului meu (cald :D). Ma enerveaza pentru ca sunt nevoita sa ma plimb cu metroul, deoarece n-am fost atat de inspirata incat s-o fericesc pe Bibi cu niste cauciuri de iarna. My bad! Dar, mi-am promis solemn ca la vara voi face aceasta achizitie, ca doar sunt preturile mai mici. In plus, lipsa de mobilitate duce la blocaj: n-am mai platit facturi, nu m-am mai intalnit cu nimeni, nu onorez nicio invitatie, nu am mai facut shopping (stiu pe cimeva care se bucura in acest caz...), etc., etc.

Ma simt atat de greoaie si inceata infofolita pana la gat. Dupa ce ca urasc zapada, mai sunt si rea de frig! Apoi, ar mai fi un aspect destul de neplacut: ba e gheata si ai toate sansele sa faci cunostinta cu asfaltul (genunchii mei stiu de ce!), ba e flescaiala si te chinui sa mergi cel putin intr-un mod decent... Ce este la mijloc, fluffy snow I mean, dureaza prea putin... Daca ar fi dupa mine, ar trebui sa ninga de 2 - 3 ori pe an, in preajma Sarbatorilor, intr-un interval de aproximativ o ora, sa devina totul o mare de alb imaculat, dar sa dispara exact asa cum a aparut, adica rapid. Este singura formula in care diger notiunea de "zapada" sau "iarna".

Din pacate pentru mine, insa, prognoza meteo nu este deloc optimista in urmatoarele zile: ger si ninsori care alterneaza sau se intampla simultan. Daca ma mai gasiti intreaga (la cap) in primavara, puteti spune: "Aleluia! Aleluia!".

Am inteles toate cuvintele... Multumesc... Totul este rational si nou aici... Lucrurile s-au schimbat, insa... Florile s-au vestejit... Timpul dinainte era timpul dinainte... Asa cum totul devine deodata obositor, plictisitor, asa se duc si iubirile... Trebuie sa stii... Iti voi cauta sufletul, atunci cand il vei rataci... Chiar daca in dansul tau vor dansa si altii... Iti voi cauta sufletul in frig si in foc... As fi in stare sa arunc farmece asupra ta... Nu trebuia sa ma faci captiva, nu trebuia sa ma atingi, nu trebuia sa-mi dai atat de mult... Eu ma pierd in acest joc... Mi se repeta intruna ca asa fac toti, dar eu nu iau urma lor... Inainte de a ne atasa prea mult, inainte de a ne risipi fiinta, as vrea sa stii... Voi gasi limbaje noi pentru a-ti canta laudele... Voi pregati o valiza pentru calatorii infinite... As recita fara incetare sau remuscare formulele magice ale incantatiilor africane... Ma voi metamorfoza intr-o regina ca sa-ti raman in minte... Voi deveni noua de-a binelea pentru a reaprinde flacara... Aceia care iti ofera placere, voi fi ca ei... Jocurile voastre vor fi ale noastre, daca aceasta ti-e dorinta... Mai stralucitoare, mai frumoasa pentru o alta scanteie... Ma voi transforma in aur... Ca sa ma iubesti in continuare!

*** Text inspirat dintr-o melodie speciala... Dau o acadea colorata primului care ghiceste despre ce este vorba! :D

Despre

Ever Green este un restaurant nou si cochet, localizat in Bucuresti, zona Titan - Costin Georgian. Stilul clasic si elegant, o atmosfera calda, preparatele traditional romanesti facute cu suflet, precum si pizza aburinda pregatita pe cuptor cu lemne va vor incanta simturile!

Ma uit inapoi si-mi amintesc cum eram acum cativa ani...

Visam cu ochii deschisi si eram increzatoare in puterea de a-mi indeplini cele mai arzatoare dorinte...
Ma indragosteam rapid sau dezvoltam pasiuni dulci-amare ce ma chinuiau si ma exaltau in acelasi timp...
Imi planuiam viata in cele mai mici detalii, fiind convinsa ca schita mea nu va da gres...
Ma atasam imediat de oamenii pe care ii cunosteam, savuram fiecare clipa petrecuta cu prietenii si credeam cu naivitate in vorbele lor...
Imi doream nespus de mult o cariera si eram gata sa muncesc pana la epuizare, numai sa-mi fie recunoscute meritele...
Ascultam radioul pana la 3 dimineata cu ochii-n tavan si cu inima vibrand in ton cu notele muzicale...
Lumea era a mea!

Intre timp, insa...

Daca nu ma infig bine cu picioarele in pamant, risc sa fiu impinsa si daramata de puhoi!
Atunci cand viata parea mai roz si incepusem sa-mi iau avant, am fost tradata si injunghiata in cel mai meschin mod posibil, desi era mult mai simplu sa mi se spuna adevarul in fata!
Acum mi-e mai greu sa-mi urnesc ambitia si am renuntat la planuri marete!
Iau fiecare zi asa cum vine si merg in directia in care ma duce valul!
Parca nici prietenii nu mai sunt prieteni, iar cu cei de care sunt intr-adevar apropiata ma intalnesc cand da Domnu'... Dar, nu-i condamn!
Niciodata nu e suficient timp, nevoile tale sunt mai importante decat ale mele si invers, oamenii si lucrurile nu sunt ceea ce par!
Cariera cere prea multe sacrificii si, chiar daca esti dispus sa le faci, din lupta asta iese invingator "sistemul"!
Mi-a ramas muzica! Ma bucur in continuare de ea cu aceeasi intensitate, insa mai rar...

Constat ca m-am auto-alienat! Inocenta, visuri, entuziasm, tinerete, altruism, pasiune... s-au dus toate pe apa Sambetei! Le-am inlocuit cu egoism, delasare, dorinta de razbunare, pasivitate, "raca" (Florina, cred ca ai dreptate cand zici ca n-o sa-mi treaca...)!

Noroc ca inca mai vad alinare in lucrurile simple, dar nu ma pot abtine sa intreb: where is the love? Trebuie sa fac ceva s-o regasesc!


BLACK EYED PEACE - WHERE IS THE LOVE

Sunny came home to her favorite room
Sunny sat down in the kitchen
She opened a book and a box of tools
Sunny came home with a mission.

She says: "Days go by I am hypnotized
I'm walking on a wire
I close my eyes and fly out of my mind
Into the fire".

Ce este neputinta? Imposibilitatea de a face un lucru? Faptul ca nu reusesti sa-ti depasesti propriile limite? Paralizie sufleteasca sau mentala? Deznadejde? Teama de a esua? Toate cele enumerate?

Mi-e greu sa compun o definitie a neputintei... Stiu doar sa descriu sentimentul... Si este crunt deoarece fiinta umana este condamnata astfel la micime, devine brusc o farama in Univers, o pata care se estompeaza usor-usor. Nu ca ar fi mare lucru in realitate, insa macar in mintea sa insemne ceva mai mult!

Ati simtit vreodata cum vi se scurge vlaga din vene? Cum va prabusiti intr-o mare de lacrimi si toata puterea care v-a mai ramas se aduna intr-un urlet? Si va chinuiti sa ridicati un deget, nu mai zic de frunte... Pentru mine, asta-i neputinta! Mi-e teama de ea si o resimt de cele mai multe ori atunci cand nu am controlul asupra unei situatii, atunci cand realizez ca, oricat m-as stradui, lucrurile pur si simplu nu se leaga.

Nu-mi spuneti ca nu exista "Nu pot!", ci doar "Nu vreau!" ca nu este asa... Uneori, chiar este imposibil sa duci ceva la bun sfarsit deoarece traim intr-o lume limitata fizic. Alteori, ne limitam singuri si nu ne putem elibera decat prin spirit, dar putini dintre noi reusim cu adevarat!

Parerea mea este ca cel mai bun lucru pe care putem sa-l facem este "learning to live with it". Acceptarea neputintei alina durerea, consoleaza orgoliul ranit, netezeste drumul care se asterne inainte, caci acesta exista. Lumea nu se sfarseste totusi odata cu neputinta! Sau avem o a doua optiune: sa fim unul dintre cei putini...

Dragii mei,

Hai sariti cu sugestii sau observatii! Speak up please!

Pentru ca sunt o perfectionista notorie si as vrea sa imbunatatesc tot ce-mi sta in putinta, v-as ruga sa-mi spuneti deschis:

•  ce va place si ce nu va place la blogul meu;
• ce subiecte ar trebui sau vreti sa mai abordez;
• ce nu functioneaza corect (de exemplu, am aflat de la o prietena ca nu reusea sa puna comentarii, asa ca am schimbat modalitatea de postare);
• in materie de design, sunt toate la locul lor? ochiul vostru se simte bine privind la blog?

Astept comment-uri, care vor fi highly appreciated!

Sanchiu!

Sunt convinsa ca fiecare dintre voi a experimentat pana acum cel putin un deja-vu si stiti despre ce este vorba. Desi n-o pot explica si nici nu vrea sa incerc (as face doar niste presupuneri...), mie imi place senzatia de deja-vu!

Mi se intampla destul de des, o recunosc instantaneu si o constientizez profund. De cele mai multe ori, o asociez cu ce-am visat intr-un trecut nu foarte indepartat. In fractiunea aceea de secunda in care realizez ca am un deja-vu, imi aduc aminte de o situatie punctuala aparuta in vis care se concretizeaza in fata ochilor mei. Nu cred ca este o premonitie, ci mai degraba o manifestare involuntara a dorintelor mele.Vreau ca unele lucruri sa se petreaca intr-un anumit fel, viziunea se contureaza in vis si, cand totul devine realitate, am impresia sau imi dau seama ca nu este ceva nou. Evident ca detaliile imi scapa, but that's not the point... O prietena, psiholog de meserie, spunea ca deja-vu-ul este o reprezentare vizuala a unei anumite situatii. Inconstientul devine Constient.

Anyway, ziceam ca este senzatie care-mi place... De ce? Pentru ca simt ca unele lucruri se intampla cu adevarat, iau o forma palpabila si confera sens.

Precizare: multi vorbesc despre existenta unei vieti anterioare, in timpul careia avem anumite experiente care ne marcheaza spiritul. Mie nu mi se pare o ipoteza plauzibila! Hai sa fim seriosi... in pamant ne ducem toti!

Astazi, am fost la dansuri, pentru prima oara... M-am gandit ca ar fi benefica ceva miscare, insa de "fiare" nu-mi place sa trag, iar aerobicul este prea zbantuit pentru gusturile mele.

Am nimerit seara Samba. Sexy, but difficult!

Desi am fost stangace in executarea pasilor si am avut ceva probleme cu coordonarea corpului, am incercat un sentiment interesant. Am uitat de toate si de toti... Am eliberat tensiuni si energii negative... Intr-un cuvant, m-am relaxat! Si pana la urma, cred ca asta conteaza cel mai mult!

O sa continui, sa vedem ce iese... Poate se prinde si de mine ceva!

Intr-o alta ordine de idei, dansul mi se pare un lucru asa de natural, chiar daca nu stii sa te misti ca la carte... Trebuie doar sa te lasi purtat in mijlocul notelor muzicale si sa le simti vibratia... Inspir si expir libertate, un sentiment pe care-l regasesc cu greu in cenusiul cotidian! Chiar si pentru atat, dar merita cu varf si indesat...

Noapte buna!

J'ai rêvé tellement fort de toi
J'ai tellement marché, tellement parlé,
Tellement aimé ton ombre,
Qu'il ne me reste plus rien de toi,
Il me reste d'être l'ombre parmi les ombres,
D'être cent fois plus ombre que l'ombre,
D'être l'ombre qui viendra et reviendra
Dans ta vie ensoleillée.

(Robert Desnos)

Cand sunt trista, ma cuprinde in brate si-mi culege lacrimile in palme...

Cand sunt vesela, imi zice ca sunt "simpatica lui"...

Cand sunt rea, ma aduce pe calea cea buna...

Cand sunt nervoasa, ma tempereaza...

Cand ma simt goala, ma imbraca...

Cand ma simt pierduta, ma strange de mana...

Cand mi-e dor, ma cheama!

Cum suna asta?! :)))

I don't want it all the time, but when I get it,
I better be satisfied,
So give it to me right or don't give it to me at all!

True!!!




Versuri: aici.

... scumpii ani de liceu, cand la Mate dai de greu!

"Cea mai frumoasa perioada!", auzeam mereu. Cand am pasit sfioasa in clasa a IX-a mi se parea ca acest lucru este un cliseu, un neadevar. Cand am terminat clasa a XII-a, credeam in el cu desavarsire!

Am absolvit Scoala Centrala (sau Zoia cum obisnuiam noi sa-i spunem) - cel mai misto liceu, cu cei mai misto colegi si cu profesori pe masura. Am invatat atat de multe lucruri de viata in acea perioada incat si-acum imi aduc aminte si le pun in aplicare...

Asadar, acest post este o mica oda inchinata Scolii mele dragi, monument de arhitectura ce face parte din Patrimoniul National si una dintre cele mai vechi institutii de invatamant din Romania.

Priviti si admirati!

Later Edit la Carpe Diem!

Desi in postul anterior trambitam despre puterea prezentului, mi-am dat seama ca au fost lucruri care mi-au scapat sau pur si simplu nu le-am vazut din alta perspectiva, la fel de adevarata! Le-am aflat in joaca intr-o mica discutie pe Facebook si chiar simt nevoia sa aduc completari...

Totul a plecat de la un comment pe care fostul meu coleg, Florin, l-a facut si care suna cam asa: "Trecutul.. a trecut! Viitorul ma intereseaza mai mult!" Atat eu, cat si o prietena de-a lui am sarit ca arse ca nu exista viitor sau ca exista, dar nu-l poate anticipa/controla nimeni si uite asa am pus-o de-o sueta filosofica...

Fiecare si-a sustinut argumentat punctul de vedere: eu am spus cam acelasi lucru ca si pe blog, Alice a fost partizanul trecutului - principala sursa de invataminte, iar Florin o tinea sus si tare ca ar trebui sa ne preocupam mai mult de viitor. Mi s-a parut o chestie misto... Dar si mai misto au fost concluziile care, practic, au insumat in mod magic parerile noastre!

Am zis asa: pana la urma, nicio parte nu trebuie neglijata sau subminata, ci pretuita ca atare. In plus, exista o interdependenta minunata intre ele: din trecut inveti lectii valoroase care te ajuta sa stii cum sa abordezi viitorul, oricat de sumbru sau luminos ar fi el, iar acest lucru iti confera un anumit confort in prezent. Apoi, am fost de acord ca totul se rezuma la modul in care fiecare dintre noi priveste viata si la capacitatea de adaptare. Aceasta din urma mi se pare de departe unul dintre cei mai importanti factori! Apoi, am conchis: to make it all happen, trebuie sa ai vointa si o minte deschisa!

Chiar daca ne este foarte greu sa acceptam unele lucruri sau sa luam decizii, timpul ne demonstreaza intotdeauna daca este corect ce-am facut sau nu! Si uneori mai si platim pentru faptele noastre...

Uneori trebuie sa parasim doar ca sa ajungem...

Uneori trebuie sa ne inaltam doar ca sa aflam ca suntem ai Pamantului...

Uneori trebuie sa ne plecam fruntea pentru a invata sa fim drepti...

Uneori trebuie sa fim singuri ca sa stim ce inseamna "impreuna"...

Uneori trebuie sa vedem ce-i mic pentru a intelege cu adevarat maretia...

Uneori, ca sa stii ce e bine, trebuie sa simti mai intai cum e rau...

Pentru ca uneori trebuie sa vezi ca sa crezi!

Ain't that true?

(Sursa: Promo National Geographic Channel)