In seara asta, am facut un experiment. Mi-am eliberat putin mintea, dupa care am lasat-o sa se umple din nou cu ganduri, insa fara sa le mai controlez. Am lasat pixul in voie, sa vad ce iese... Rezultatul:

Orice minut e un inceput
Viata merge inainte indiferent de ce-ai facut
Poate-ai gresit, poate-ai mintit
Ti-am mai spus, ne vedem acolo sus...



Versurile melodiei: aici !

Banii nu aduc fericirea, dar o intretin. Fals! A avea bani multi nu se traduce prin a fi fericit, ci prin a fi puternic. Pe acest principiu s-a cladit lumea moderna. Consumerismul si goana dupa avere ne domina umanitatea, iar noi nu facem nimic sa ne impotrivam...

Firea umana este slaba in esenta ei, suntem prada ego-ului nostru din primii ani de viata si pana la ultima rasuflare. Ceea ce ne innobileaza este tocmai lupta de a ne depasi conditia. Problema este ca multi inteleg gresit aceasta lupta si se lasa prinsi in capcana banilor, deseori fara cale de intoarcere. Este ca un dans al ielelor, care distorsioneaza perceptia asupra realitatii si incetoseaza mintile...

Interesant este ca, atunci cand ne cladim fericirea pe necazul altuia, temelia respectiva, aparent stabila, se erodeaza cu timpul, se transforma in nisip si o ia la vale. Apai, sa te tii daca mai poti!

Din pacate, asta este lumea in care traim... Fiecare se apara cu ce are la indemana... Daca o apuci pe drumul aurit si ignori faptul ca ai semanat durere in jurul tau, s-ar putea sa te trezesti singur la un moment dat. Si ce mai faci atunci cu puterea ta?

Eram astazi in trafic si ma gandeam asa la nemurirea sufletului, cand aud dintr-o data o harmalaie de nedescris, care nu-mi era tocmai nefamiliara... Mda, este vorba de marea claxonare! Doamne, ce ne mai place sa facem zob volanul de fiecare data cand ne supara cineva... Ce bine ne simtim ca ne facem auziti!

Si-uite asa meditatia mea a dat-o-n diverse... Am constatat ca exista mai multe tipuri de "claxonagii" si ca acest fenomen este foarte profund pentru unii dintre ei. Adica, poti sa faci o profilare in adevaratul sens al cuvantului... De exemplu:

Venisem chitita sa lucrez la o prezentare, dar am citit ceva, care m-a lovit in moalele capului, in adancul pieptului, in coaste, mi-a zdruncinat stomacul, mi-a zdrelit creierii, mi-a taiat suflul. Si mi-am dat seama... Eu pe lumea asta am pus iubirea mai presus de orice!

Iar iubirea poate sa ia multe intruchipari: o iubesti pe mama, il adori pe tata, esti indragostit de perechea ta, arzi de dorinta cand patrunzi pe taramul amantilor, caci agonia este dulce uneori, tii la prietenul care se cunoaste la nevoie si care-ti ofera un umar salvator, il stimezi pe cel care-ti este superior prin educatie, experienta de viata si intelepciune, esti pasionat de lucruri marunte, dar care te inalta... Da, am pus iubirea mai presus chiar si de fericire! Ce ciudat suna! Tocmai am o revelatie...

Ce tampenie! Cum e posibil??? Eu nici macar nu cred in fericire... Nu stiu sa definesc acest cuvant. Nu e un concept sau o notiune, nu e o stare de fapt sau o emotie, e doar un cuvant care nu inseamna nimic. E gol! In schimb, alerg ca toanta dupa iubire si dupa fatetele ei... Vanez mai ceva ca o fiara sentimentul suprem... Eu cred ca nu apartin acestei lumi! Este pur si simplu ireal...

Broken heart find your way,
Make it through just this day,
Face the world on your own,
Life will go on, life will go on!



Versurile in intregime: aici !

E prapad afara... Cred ca furtuna asta reflecta perfect starea de spirit a oamenilor! Daca nu ne putem manifesta altfel, mai uman, deoarece suntem taxati intr-un mod sinistru, preferam sa semanam vant si culegem foc si para... It's the end of the world as we know it! I truly believe that! Cica si astrele s-au razvratit... Sa ne fie cu iertare, dar ce vina avem?!

Take care! Va pupa amar Cireasa!

M-am hotarat sa instaurez o noua rubrica pe blog pentru toate gandurile ce-mi trec prin cap, dar nu am cand sa le dezvolt intr-un post din diverse motive, printre care enumar: lipsa acuta de timp, faptul ca sunt la serviciu, sictirul, lenea, somnul, s.a.m.d. Se va numi (destul de sugestiv, zic eu!) "Una mica, fugitiva".

In programul de astazi:

1. Ce misto este afara! Ploaia de vara face minuni! Picaturile calde au scos la iveala miresme, pe care le-am uitat de anul trecut, iar acum le-am regasit cu drag... De o perioada buna de timp, tot sustin ca vreau sa vina canicula... Ha, ha, ha! Nu ma refer la zapuseala de 40 de grade, ci la caldura pe care am nevoie s-o simt pentru a avea un oarecare confort... Au fost 6 luni grele de frig. La dracu cu el!

2. Este incredibil ce poti gasi atunci cand ajungi la o intersectie de drumuri... Oamenii se schimba... Pe principiul "Never say Never!".

3. Blonda din mine a uitat geamul de la masina deschis. Barnezule, numai tu esti de vina!!!

4. Azi am mancat glucoza, pentru prima oara in ultimii 23 de ani... Nu mai e asa de buna cum era pe vremuri! :(

Take care! Va pupa amar Cireasa!

De ceva timp, se duce in mine o lupta crancena, care a facut deja victime si am senzatia ca nu se va opri curand. In incercarea de a-mi explica existenta, a mea si a celor din jurul meu, de a gasi un sens in lucrurile neintelese, ma zbat sa-mi pastrez echilibrul.

In ceea ce ma priveste, lupta are loc intre luntrea determinismului si luntrea hazardului. Prima are un traseu bine definit, care nu a fost ales la intamplare. Inainteaza incet, dar sigur, dintr-un punct in altul pe harta pe care mi-am creionat-o pana acum si pe care o numesc generic "experienta". Atunci cand intampina obstacole, stie ca au fost puse acolo cu un motiv si incearca sa accepte lucrurile ca atare. In schimb, luntrea hazardului se lasa purtata de val si navigheaza spre zari necunoscute. Este lovita de apele involburate si-si schimba directia brusc, fara sa-i pese prea mult. Aceasta luntre nu are carmaci, iar daca incepe sa se scufunde, face eforturi sa se ridice. De cele mai multe ori reuseste sa iasa la liman, fara a se sifona. Este convinsa ca asa trebuie sa fie: azi pe val, maine sub el.

Si ce simt eu? Frica. Din nefericire, sunt o persoana fricoasa, nu-mi place sa risc, sa ma avant cu toate panzele sus. Vestea buna este ca am gasit o solutie, cred... Sa accept frica ca fiind o parte din mine, o parte din adevarul meu... Usor de zis, greu de facut! Din frica porneste auto-limitarea (Da, Ramo, ai dreptate!). Apoi, incepi sa eviti, sa amani, sa-ti pui conditii singur fara sa fie cazul si sa te infunzi in cele din urma... Pai nu e pacat?!

Un alt pas pe care ar trebui sa-l fac astfel incat sa ma apropii de luntrea potrivita (pentru ca cele doua nu se exclud reciproc, ci pot, deopotriva, sa reprezinte raspunsul pentru problemele mele existentiale) este sa dau inapoi toate lucrurile din trecut care nu-mi apartin, dar pe care le-am pastrat cu sfintenie, consumand resurse de energie pretioase. Imi iau sufletul inapoi si returnez ce-am primit pe nedrept sau fara sa vreau. De ce? Ca sa ma bucur de prezent si de ceea ce sunt!

In viata nu avem ce ne dorim decat foarte rar. Admit ca acest lucru nu este tocmai intamplator. Ne dam seama tarziu ca a fost util sa trecem prin niste situatii neplacute sau ca a fost rau cand am luat o decizie pe care initial am considerat-o favorabila. Englezii o spun bine: "Be careful what you wish for!". Niciodata nu ne multumim cu ceea ce avem... Fapt care induce stres si neliniste. Totusi, este ceva admirabil sa vrei mereu mai mult! Bine, intre noi fie vorba, in tarisoara asta, este si foarte greu sa fii multumit... Detaliem subiectul cu alta ocazie.

Incerc sa gasesc o concluzie la cele spuse, dar cred ca nu este acum momentul. Toate la timpul lor!

Imi pare rau pentru momentele in care te-am facut sa urli,

Pentru momentele in care ti-am ucis visele,

Pentru momentele in care lumea ta a tunat,

Pentru momentele in care te-am facut sa plangi,

Pentru momentele in care te-am mintit,

Pentru momentele in care am privit cum te impiedici!

Este un lucru rau, dar asta's eu! Roate se intoarce intotdeauna!

Si vei vedea ca pot sa indur povara durerii,

Deoarece nu este prima oara cand un barbat innebuneste...

Atunci cand imi intind aripile sa-l imbratisez pe viata,

Il secatuiesc de iubire... De aceea n-o sa fiu nevasta nimanui!

Imi pare rau pentru zilele in care nu am venit acasa,

Te-am lasat sa zaci singur in pat,

In timp ce eu eram in lumea mea, iar tu aveai nevoie de umarul meu.

Esti ca o piatra care atarna de gatul meu, vezi!

Trebuie sa ma eliberez pana nu-mi rupe spatele!

Trebuie sa spun ceea ce simt inainte sa ma vestejesc!

Imi pare rau, dar n-o sa-mi schimb apucaturile...

Stii ca am incercat, dar raman aceeasi...

Trebuie sa fac totul in felul meu!

Toata lumea povesteste ce-a facut in weekend: pe bloage, pe Tuitar, pe Feisbuc... Ce ti-e si cu online-ul asta... Unde mai pui ca a fost si 1 Mai, o sarbatoare dupa care eu una nu ma dau in vant... Nu prea ii inteleg rostul, dar in fine, sa depasim momentu'!

Ei, nah belea! De data aceasta, o sa va povestesc si eu cum mi-am petrecut frumusete de sfarsit de saptamana (ma refer, bineinteles, la vremea cu care am fost blagosloviti!)...

Day 1 - Pe apa Sambetei

Ma trezesc cheauna, ies pe balcon, vad soare, pun mana pe telefon si o sun pe Wary sa-i fac propuneri indecente: "Hai sa admiram boschetii din I.O.R.". Spre incantarea mea, she says "Yeeesss!"... Mai acostam niste surate (Rux si Iulia) si la intrarea in parc... ghici ce?... facem stanga imprejur. Destinatia: padurea Pustnicu. Drumul aglomerat (nici nu ma asteptam la altceva...), masinile claie peste gramada, in fine, moving on... Padurea?? TICSITA! N-am mai vazut asa ceva de cand m-a adus barza... Cum ce?! Manelisme, masini pe 3 randuri, zarva mai ceva ca la Ferma Animalelor, sunci pe gratare... Sa mai continui? Cu chiu, cu vai, cu inima stransa, am gasit un loc de parcare... Cum foamea era pe val, am bagat in graba 1 mic, 2, 3, o ditai inghetata cu gust tropical si am pornit in expeditie pe malul lacului. Am mers intai in partea dreapta, pe carare... Evident, fiind multi oameni (si o bicicleta), trebuia sa respecti cu rigoare reguli de "drum cu prioritate" si "cedeaza trecerea"... La un moment dat, ca niste cucuiete ce suntem, am decis sa ne intoarcem si s-o luam in directia opusa. Ei, acolo, alta viata!!! Am lasat oamenii si maneaua in urma, ne-am linistit si am ascultat cardul de broaste... Tare as fi vrut sa-nteleg ce zic ele pe limba lor! Apoi, am revenit in Bucuresti, ca sa mergem la... cumparaturi! Da, e dependenta curata!

Day 2 - Pe culmile fericirii

Duminica... Aparent fara niciun motiv, ma trezesc ciufuta... Grasu' incearca sa ma convinga... Hai la tara, la Cici, hai la pescuit, hai in Herastrau/Cismigiu... "Nu! Batman n-are chef sa conduca azi!"... Intr-un final, vine telefonul salvator... Mergem la Vidraru, conduce Alex (cumnatelu')! Bun asa! Mai tarziu, insa, mi-am blestemat lenea... ca sa intelegeti, a fost pentru primul moment in viata mea in care am purtat centura de siguranta in spate! In fine, la benzinarie, cand sa alimentam, ne-am razgandit: "Seaside, here we come!"... La Salajan, pentru a doua oara in acest weekend, facem stanga imprejur! Ne-am decis fulgerator sa mergem totusi la Vidraru  deoarece pe drumul de intoarcere de la mare ar fi fost buluc... Autostrada libera, lumea a noastra... Ajungem la Curtea de Arges... Cand eram eleva si studiam "Legenda mesterului Manole", mi-am pus o dorinta, care tocmai s-a indeplinit. Da, am vrut sa vizitez manastirea! A fost un moment prea profund ca sa-l detaliez aici... Dupa aceea, pornim cu tot avantul spre baraj, cu intentia de a poposi la Balea... Si-acum, voi lasa pozele sa povesteasca, caci cuvintele mele sunt de prisos...

(Va sfatuiesc prieteneste sa faceti click pentru marirea imaginii!)