1. Cirese galbene
Marea mi-a fost surpriza cand am aflat ca exista cirese galbene. Cum?! Eu, Cireasa prin definitie, sa nu stiu acest lucru? Ntz! Daca nu le-ati incercat pana acum, va pot spune ca sunt bune si dulci...

2. Dor de duca
Mi-am facut o promisiune... Sa pun ceva banuti deoparte si s-o tai prin tara la final de saptamana, de fiecare data cand am ocazia, ca sa vizitez orase frumoase din tarisoara asta. Vreau sa vad asa: Sibiul, Timisoara, Clujul, Iasiul (poate il gasesc pe baiatul cu cei mai frumosi ochi albastri), Sighisoara, Suceava and so on. Mi-ar placea sa ma reintorc in Sangeorz si in zona Maramures... Offf, Doamne!

3. Oameni
Nu stiu ce am, dar ma tot gandesc la cum sunt oamenii, asa in general... In programul de astazi: ii prefer de o mie si una de ori mai mult pe cei care urla atunci cand au o problema cu tine (desi sunt  pleostita rau daca mi se intampla acest lucru) decat pe cei care tac, dar iti poarta pica si vor sa se razbune, in loc s-o rezolve din vorbe... Horror!

Viata se repeta ca intr-o statie
Sunt oameni care vin ca sa ramana
Sunt oameni care pleaca, dar vor sa ramana
Oameni zambind si plangand..."

Nu stiu altii cum sunt, dar eu vreau aripi sa zbor... Tanjesc dupa libertate in orice clipa efemera a vietii mele, imi pulseaza independenta in vene si ma sufoc atunci cand ma lovesc de stanci... Desi, de cele mai multe ori, limitarile vin din launtrul meu, iar incercarile disperate de a da vina pe altii esueaza lamentabil, caut libertatea in orice.

Nu inteleg de ce unii oameni aleg (da, acesta este cuvantul potrivit!) sa fie prizonieri ai iubirii, devenind dependenti de partenerul de viata sau schimbandu-si felul natural de a fi. De ce sunt atatia sclavi ai muncii, care uita de sine de dragul recunoasterii sociale? De ce ne ingradim reciproc prin fapte egoiste si tinem mortis sa-i manipulam pe cei de langa noi? Daca vreau sa fiu libera nu inseamna ca iubesc mai putin sau sunt mai delasatoare... Libertatea nu se traduce nici prin orgoliu, nici prin individualism. Se simte si se pune in aplicare! That's all it takes!

Iti multumesc Grasule, caci imi intelegi aceasta nevoie si ma lasi in voia mea. Trebuie sa fii pregatit, deoarece voi riposta de fiecare data cand imi pierd avantul... Stiu ca eu nu sunt la fel de ingaduitoare ca tine si pentru asta, plec capul si cer iertare!

Eu tin la amintirile mele de mor! De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, acestea ne contureaza identitatea in timp, o parte din ea cel putin… Cum ar fi daca nu as sti cine sunt sau ce-am facut pana in prezent?

In fine, ideea este ca pretuiesc clipele trecute, fie ele bune sau rele, care mi-au ramas adanc intiparite in suflet… Am o memorie pe care o consider extraordinara… Reusesc sa tin minte cele mai insignifiante detalii. Pot sa reconstitui o situatie sau chiar o stare (!) in cele mai mici amanunte, de la momentul declansarii si pana la gongul final, trecand prin o mie si una de faze… Mi se pare fantastic! Imi regasesc amintirile intr-un cantec sau intr-o poezie, identific sentimente pe care le-am mai incercat parca in jocul magistral al vreunui actor, am nostalgia locurilor pe care le-am atins si care m-au atins…

Amintirea este un lucru foarte puternic! Uneori, este imposibil s-o opresti, desi iti doresti asta din toata inima… It’s bigger than us! Si uitarea este un fenomen pe care nu prea pot sa mi-l explic… De ce uitam dom’ne neste treburi?! Daca uitam, inseamna ca nu era importanta pentru noi chestiunea respectiva sau ca nu era destul de interesanta astfel incat sa formeze o amintire? Totul se intampla la nivel inconstient, evident… Ramanem setati pe un lucru, iar acesta revine cu o anumita periodicitate si se leaga de o serie de circumstante. De ce oare? Freud only knows…

Am amintiri frumoase si dese, multicele ca numar… Chiar! Nu m-am gandit niciodata… Daca raportul dintre amintirile frumoase si cele urate este in favoarea primelor, atunci inseamna ca duc o viata fericita? Partea proasta este ca amintirile urate sunt mai putine, dar dor atat incat sa estompeze din puterea momentelor bune… Ma oftic! Avem tendinta tampita de a tine minte intai chestiile negative si-apoi ne gandim la ce-a fost frumos. Dar chiar si asa… Amintirile nu trebuie ignorate sau reprimate, ci luate ca atare! Mai mult, ele au trecut prin noi… Raul a fost infaptuit! “Nothing is permanent. Not even death!”, spunea o buna prietena, fara sa-i dau prea mult crezare atunci, dar uite ca am ajuns la vorba ei, care este cat se poate de adevarata…

Imi vine in cap o melodie veche, draga mie si o sa va las cu ea! Plus un sfat bonus: aveti grija de amintirile voastre!

Aveam niste lucruri numai ale mele pe care le-am amanetat si am uitat unde... Le credeam pierdute! Si totusi, ele au lasat o dara nevazuta... Cand s-a asternut praful, tocmai atunci dara a inceput sa prinda contur... A devenit din ce in ce mai vizibila si-uite asa m-am regasit...

Balanta se echilibreaza incet, caci talerele ei sunt pline cu lucruri de valoare. Piesele din puzzle se aseaza usor la locul lor, fara eforturi, fara asteptari desarte, fara sa ma dau de ceasul mortii...

Iar acum stiu... Stiu ca nu tot ce zboara, se mananca... Stiu ca oamenii nu sunt niciodata ceea ce par si ca trebuie sa sapi adanc in sufletul lor, iar daca gasesti mâl, e OK sa abandonezi lupta... Stiu ca atunci cand am o problema, e bine sa ma uit intai in oglinda... Stiu ca schimbarea nu este neaparat un lucru rau si ca timpul iti clarifica intotdeauna aceasta dilema... Stiu ca nimic nu e intamplator... Acum cred in asta! Mi-am recapatat credinta... In sfarsit! Stiu ca nu sunt a nimanui... Stiu ca nu trebuie sa judec sau sa ma judec... Ma vad, ma cunosc, ma recunosc si sunt aici ca sa raman!

Poate vi se pare ca vorbesc in dodii, dar nu am scris aceste lucruri pentru voi, ci pentru mine... Daca vreti sa intelegeti macar o parte, ascultati-l pe Michael... A propos, mai e un pic si se implineste un an de cand s-a dus sa cante cu ingerii. :(

Am si eu un pitic... Daca va angajati intr-o conversatie digitala, pe mess (cel putin cu mine), apai duceti-o la bun sfarsit. Adica, spuneti si voi chestii de genul: brb, hai pa, lasa-ma ca am treaba, azi nu-mi place moaca ta, sunt cu fundul in sus si nu am chef de palavrageala intr-o fereastra cu smileys, s.a.m.d. Nu ma lasati frate sa tastez la pereti pentru ca ma enerveaza... RAU!

E nasol ca tu sa te implici in comunicare (ca deh, e mai buna decat toate...), sa-ti pese, sa pierzi timp valoros, iar cand ti-e lumea mai draga... Gigel has left the building! (a dat cu sign out-ul, mai precis). Zdrang, hodoronc-tronc, fleosc! Mai vorbeste, crestine, daca ai cu cine si iote cum fac rime!

Admit unele exceptii, dar asa cu indulgenta... Si inca ceva: nu ma refer aici la discutiile care se termina de la sine, atunci cand interlocutorii nu mai gasesc modalitati sa continue dialogul, ci la situatiile in care se incheie totul in coada de peste. Pana la urma, e o chestie de politete, de cei 7 ani de-acasa (da, caci atunci inveti reguli d-astea)... numiti-o cum vreti, dar zau ca prefer sa nu vorbiti decat sa fiu sedusa si abandonata cu ochii-n ecran...

Take care! Va pupa amar Cireasa!