Ploua... Iar eu cu ploaia am o relatie aparte de dragoste si ura in acelasi timp...
Sunt o friguroasa prin definitie, deci ploaia... definitely not my thing! In plus, ea vine asezonata de cele mai multe ori cu vant, tunete si fulgere, picaturi reci care-mi zburlesc parul si-mi uda imbracamintea, nori cenusii si o stare de apatie... Cand ploua, ma simt obosita, chiar daca nu am motive... O singura exceptie se prefigureaza in toata treaba asta: ploile de vara! O diferenta ca de la cer la pamant... A propos, vreau sa vina vara inapoi, sa ne gaseasca pe amandoi...
Pe de alta parte, ploaia transmite o tristete care ma atrage... Stiu, e ciudat! Devin nostalgica si ganditoare... Parca scoate brusc la suprafata trairi si sentimente dintr-o alta viata, care nu-mi apartine, dar totusi imi este familiara... Sa fie oare de la faptul ca sunt nascuta toamna?! Asta este un argument superficial... Cu siguranta, there's more to it than that!
Nu in cele din urma, ploaia ma leaga de un loc anume, un colt de Rai de care mi-e dor, in care am intalnit cei mai frumosi ochi albastri... Atunci cand incep sa cada picaturi de sus, imi aduc aminte de ei!
Intre timp, ploaia a stat si este placut afara... Mai, mai ca m-as baga la o plimbare nocturna! :D
Am avut un vis straniu, dar previzibil, daca pot sa-i zic asa. Ma aflam intr-un tren si... n-o sa va povestesc mai departe! :D
Ideea este ca m-a dus cu gandul la o melodie draga mie, care zice asa:
Bought a ticket for a runaway train Like a madman laughin' at the rain Little outta touch, little insane It's just easier than dealing with the pain...
Pentru cei (multi) care ajung pe blogul meu din motoarele de cautare si care vor sa afle diverse informatii despre cirese dulci, amare, galbene, acrisoare (adica visine), am creat o sectiune speciala, dedicata acestui subiect.
Asadar, daca ajungeti aici, va rog sa nu va luati talpasita rapid, caci va pun la dispozitie o sumedenie de chestii utile si misto, toate laolalta, toate pentru a servi interesul si curiozitatea voastra, cum ar fi:
O super reteta de preparare a faimoasei dulceturi de cirese amare;
O poveste despre nobila origine a acestor fructe;
Cateva date mai putin cunoscute despre cirese, dar interesante;
Relatia cirese - calorii pentru cei care tin la silueta lor;
Benefiicile cireselor pentru sanatate.
Enjoy!
Paranteza: Ma oftic ca sezonul cireselor nu dureaza un an intreg...
As vrea sa ma ajutati sa inteleg cum ati gandit dvs. actiunea de reabilitare a drumului judetean DJ 301, pe tronsonul Fundeni- Budesti.
Va intreb deoarece bunicul meu locuieste in comuna Vasilati si ultima oara cand l-am vizitat, am fost nevoita sa parcurg 10 kilometri pe pietre. Nu pietris, nu nisip, nu sosea decopertata, ci PIETRE!
As vrea sa va rog sa-mi platiti revizia tehnica si rovigneta la masina... Nu veti face acest lucru, nu-i asa?
Dvs. ati mers cu masina pe-acolo? Daca nu, va invit la o plimbare, dar nu cu autovehiculul meu, caci este in service!
Sunt curioasa daca v-ati imaginat cum este sa mergi cu o masina mica pe pietre. V-ati gandit la cei care tranziteaza acest drum si la problemele pe care ei le au pentru ca lucrurile nu se fac cu cap?
Indraznesc sa-mi exprim si eu umila parere: nu era oare mai simplu sa lucrati pe portiuni sau pe un singur sens, astfel incat sa se poata circula in conditii mai umane pe celalalt sens? De fapt, daca stau bine sa analizez situatia, inainte erau cratere pe-acolo... Nu, nu erau gropi, ci cratere! De zeci de ani... Oricum, nu ati fi facut viata soferilor cu mult mai usoara, dar totusi...
Inca o intrebare si va las sa faceti managementul calitatii in continuare: dormiti linistiti noaptea?
Multumesc,
Laura
-----------------
Sunt curioasa daca primesc raspuns! :D Indivizii mentionati (cica) sunt Project Manageri pe acest proiect. De aceea, m-am gandit sa-i bag si pe ei in seama...
Eheee... As fi vrut eu sa-l mai aud inca o data! Imi aduc aminte cum paseam sfioasa in sala de clasa in prima zi de scoala, cu o mie de ganduri care-mi zburdau prin minte... Oare in a cata banca voi fi repartizata si cine va fi norocosul coleg care ma va insoti? Oare voi reusi sa depasesc sau macar sa egalez performantele de anul trecut? Dar daca la mate nu voi face fata? O sumedenie de emotii amestecate...
Apoi, mai tarziu, la liceu, deja se schimbasera datele problemei... Da-o incolo de matematica! Cum fac sa nu iau 2 la romana? Auleo... vine si Olimpiada la franceza! Da' tipul ala brunet, cu ochii albastri cine e?
Doamne, mi-e dor de vremurile alea... Stiti, eu am facut parte dintre putinii copii care se duceau cu bucurie la scoala. Fiecare zi era o provocare pentru mine deoarece invatam un lucru nou sau eram supusa unor situatii inedite, care-mi puneau imaginatia la incercare. Laura de-atunci (Bibo in devenire) era diferita de Laura de-acum... Si tare imi doresc sa pot da timpul inapoi! Singurele griji erau absentele pe care profu' de istorie le trecea in catalog in scopuri dojenitoare atunci cand intarziam dimineata, dar pe care le motiva la sfarsitul orei si scapam basma curata.
M-am reintalnit de curand cu o parte din fostii colegi de liceu... Vechea gasca! Oameni cu care imparteam totul... Timp liber, idei, divergente de opinie, pachetelul de mancare... Ne-am pus la punct cu noutatile din viata fiecaruia si ne-am amintit cu sclipire in ochi de pataniile din cei 4 ani... Mi-am dat seama ca am crescut frumos cu totii si ca fix peripetiile pe care le-am rememorat ne-au slefuit personalitatea, transformandu-ne in diamante. Nu, nu ma sfiesc sa afirm acest lucru deoarece sunt mandra de generatia din care fac parte. Imi vine un singur cuvant in minte si acela este: "Multumesc!".
De-as putea sa mai fiu din nou scolarita, ce bine ar fi...
M-a busit plansul in dus... Ma gandesc ca poate imi trece daca pun totul "pe tapet", aici... Am avut o catelusa, care a stat cu noi 15 ani si care a venit sub forma unui cadou nesperat, de ziua mea. Tot in octombrie a si plecat, acum aproape 2 ani...
In ultimul timp, imi vine in minte imaginea ei... Am crescut cu ea si nu cred ca voi mai avea vreodata o prietena atat de devotata. Mi-e dor sa-i aud labutele tropaind prin casa, mi-e dor sa ma uit in ochisorii ei mari si sa-mi pun capul pe al ei... Asa de tare ma linistea acest lucru! Stia cand eram trista si ma inveselea cu ghidusia ei, ma simtea cand eram bolnava si se facea colac langa mine ca sa-mi tina de cald, imi lingea lacrimile, vrand parca sa ia asupra ei durerea... Imi trec prin cap ultimele clipe si ma apuca plansul...
Nu stiu daca intelegeti. Poate reusiti numai daca ati avut o experienta similara si ati iubit un animalut atat de tare incat acesta a devenit un membru al familiei. In fine... As fi vrut sa am puterea sa pun o poza cu Ghita (de fapt, oficial, o chema Peggy), dar mi-e imposibil... Imi place sa-mi imaginez ca se afla acum in Raiul cateilor, sta pe un norisor si mananca prajituri... Le prefera inaintea oricarui fel de carne! Mi-e dor de ea! :(