Halat alb si pufos... Nimic altceva pe dedesubt... Senzatie placuta de cald, direct pe piele... Si multe ganduri... Intentii bune sau rele? ... Zambet siret... Hai ca merge... Exprimare, nu reprimare... Simtire, nu ratiune... Emotii, nu panica... Durere de cap... Blackout... OK, ne revenim... Relaxare... Incredere... Vezi ca se poate? ... Stiam ca se poate... Dar... Mereu un "dar"... Fa lucrurile asa cum stii, asa cum simti... Absolutely no regrets... Asa spunea un om intelept... Fara a concretiza asteptari sau consecinte... Dar cu ele in constiinta... OK, imi asum tot ce vine... Asta sunt eu... Hey, iata o premiera! ... Nu depind de altcineva decat de mine... Off, durerea asta de cap nu-mi da pace... Ma opresc... Pun capul pe perna... Uneori, cred ca acesta este cel mai placut lucru din lume... Speranta... Noapte buna!

Mi-e teama de banal si de mediocru... Am nevoie in viata mea de substanta, de un sens ideatic, de o directie clar conturata. De obicei, imi extrag aceasta seva din lucrurile marunte, dar care cantaresc greu sau genereaza frumusete prin natura lor, precum si din oamenii din jurul meu.

Recunosc, insa, ca m-am plafonat in ultima vreme deoarece m-am lasat coplesita (da, e vina mea!) de oferta cotidiana, nepasatoare, de rutina care mi-a anchilozat simturile, de munca in zadar pe care n-o apreciaza nimeni. M-am lasat inselata de oameni care vorbesc mult, dar spun putine si asa de rau ma enerveaza cand nu am de la cine invata lucruri noi... Am uitat sa vad frumosul din lume, am refuzat chiar sa mai cred in existenta lui, n-am mai putut sa simt liber, fara limite si frica, sa ma pierd in imaginatie... Incerc sa ma conving, totusi, ca limitele sunt numai in mintea mea. E o lupta continua, iar izbanda pare departe...

Ei bine, astazi incep sa-mi aduc aminte! E timpul sa ma trezesc din amorteala, caci pentru mine banalul nu este o optiune viabila si-mi produce fiori reci pe sira spinarii. Nu vreau sa cad vreodata in acest pacat!

Ghiciti ce?! Mi-am luat-o! De la tanti cu radaru'... Pentru prima oara in 5 ani!

Sa va povestesc: am iesit vineri seara la o citirica/suculet pentru soferita, urmand ca la sfarsitul serii sa ne indreptam cu mult entuziasm spre munte... Ca un facut, tema principala, aprig discutata la masa a fost intalnirea cu Autoritatile Rutiere, in diverse situatii, unele mai amuzante decat altele... Eu am stat cuminte si-am ascultat, neavand nimic compromitator la dosar. In acelasi timp, am bagat la cap cum trebuie sa procedezi in cazul in care patesti o nepatzita...

Dupa cum bine intuiti, nenea Murphy si-a facut treaba si de data aceasta... Ma aflam pe Mihai Bravu, trecusem de intersectia de la Baba Novac si ma pregateam sa "mangai" pedala de acceleratie, cum obisnuiam in zona respectiva... Si ce sa vezi? O tanti bruneta, cu o sapcalie chic imi face un semn discret sa opresc... Bag semnal, trag pe dreapta, avarii... Dau sa cobor... Nu stiu de ce... Tanti imi zice sa las geamul si sa prezint actele... Ii raspund candida si prompta! Imi spune ca am fost detectata de aparatul radar conducand cu 72 km/h. Limita pe tronsonul respectiv era de 50 km/h. Ii zic ca stiu si ca astept amenda!

Dupa ce a completat procesul-verbal, m-a intrebat daca vreau sa-l semnez si-atunci am avut un moment de razmerita:

- Si ce se intampla daca nu semnez?
- Trebuie sa opresc un martor care sa ateste ca nu vreti sa semnati...
- Bine, semnez!

Si asta a fost! Cu toata viteza inainte, zic... Sau poate nu!

M-a potolit un pic... Dar cred ca imi cumpar detector de radar! :D