M-am intins ca sa zac. Se aude un piuit. Ma intreb daca este real sau daca mintea mea si-a pierdut luciditatea. Ascult ceasul si numar secundele. 1, 2, 3, 4. Nu pot sa tin pasul, asa ca ma dau batuta. Afara, un sofer ambaleaza masina. Sunt curioasa daca i-a iesit parcarea. Ma bufneste rasul, dar ma stapanesc, de parca mi-ar fi rusine. Ce ganduri inutile am si eu cateodata! Se face liniste brusc si aud cum trosneste ceva. Ca de fiecare data, ma intreb de ce naiba trosnesc lucrurile in casa. Apoi, ma opresc. Din gandit, din ras, din ascultat. Un ciocan nevazut imi sfredeleste creierii obositi, lasandu-ma fara respiratie. Imi ard tamplele, mi se usuca buzele. As da orice pentru o gura de apa rece de izvor. Ma foiesc toata. Imi afund capul in perna, dar apasarea imi provoaca durere. Lipsita de vlaga si de suflu, incerc sa ma ridic. Ma cuprinde ameteala. Ma simt extenuata si-mi constientizez neputinta. Vorbesc cu mine si-mi spun ca ar trebui sa lupt cu starea asta, insa adorm asa cu ea in minte...

Este luni dimineata, de departe cea mai nemiloasa zi din saptamana. Sunt la birou si deja mi-am pus capul in palme. Trebuie sa fac planul de actiune pentru urmatoarele ore. Deschid agenda si o rasfoiesc meticuloasa in cautarea sarcinilor ramase neterminate. Le asez frumos pe o coala de hartie in ordinea importantei si continui cu numerotarea. Lista incepe sa se mareasca si, odata cu ea, se instaleaza confuzia. Incerc sa le prioritizez rapid, dar locurile din clasament sec schimba spontan, numai ca sa-mi faca mie in ciuda. Imi dau seama ca nu ajung nicaieri asa si ma opresc o clipa, staruind cu privirea asupra unui punct imaginar de pe perete. Golul asta ma relaxeaza, dar, din pacate, pentru scurt timp. O mie de ganduri imi inunda materia, de parca ar fi o teava uzata care n-a mai rezistat presiunii, rabufnind cu un zgomot asurzitor. Si zboara in toate directiile, iar eu... Eu cum sa le impiedic? Nu stiu si ele ca sunt la birou si ca nu ar trebui sa-mi faca una ca asta tocmai acum? Ma uit la colegii mei si-i vad concentrati. Poate ar fi mai usor sa-i imit, pur si simplu. Ma duc sa-mi dau cu apa rece pe fata. As fi vrut sa fie de la izvor...

E cald si bine. Visez ca sunt pe un deal si stau tolanita in iarba, iar razele soarelui imi dezmiarda trupul. Ma trezesc buimaca. Un burghiu se apropie amenintator de urechea mea. Ma uit speriata in toate partile, dar nu vad nimic. Burghiul nu ma cunoaste si nu vrea sa-mi faca rau. E doar un vecin care se chinuie sa-i vina de hac unui perete cu ajutorul lui. Ce usurare ca nu sunt eu cea vizata! Si totusi, huruiala lui mi-a rapit somnul, mi-a curmat visul. Ma uit la ceas. E de-abia ora 8, duminica. Saracul vecin! A patit el ceva. Sau e doar tampit. Acum l-a apucat?!? Imi vine sa urlu, insa imi potolesc pornirea. Oricum , nu m-ar auzi nimeni. Caut solutii. Sa-i bat in calorifer? Sa dau drumul la combina? Ma rezum la a-mi baga capul sub cele doua perne care ma insotesc constiincioase in fiecare noapte si trag plapuma peste ele. Ca sa fie treaba, treaba! Inca mai aud burghiul, dar in surdina. Imi vine o idee! Poate ajung sa-l ignor complet, daca ma concentrez foarte tare la alte lucruri, cum ar fi plecarea mea din tara. Cred ca burghiul este in capul meu, nu la ureche...

In goana dupa bloguri, mi-a trecut prin  mana unul cu o tematica draga mie si am decis sa zabovesc asupra lui.

Goldies este un videoblog cu si despre muzica anilor '50 - '60, cu si despre artistii care au constituit o adevarata sursa de inspiratie. Daca nu puteti sta pe scaun atunci cand auziti "Come on! Let's twist again...", apai nu trebuie sa ratati acest colt de Internet.

Coincidenta sau nu, autorul sau autoarea blogului (inca nu m-am prins cum sta treaba!), a comentat la un post de-al meu, chiar inainte sa fac recenzia. :)

Acestea fiind spuse, hai pe Blogosphera s-o cititi!

... sa te infasori in perdea si sa pretinzi ca te afli intr-un castel.

                                                      versus
But the sun's been quite kind while I wrote this song
It's for people like you that keep it turned on.

Vi s-a intamplat sa va indragostiti de o melodie asa cum v-ati indragosti de o persoana? Eu o patesc frecvent... :D

Nu stiu, zau asa, ce e mai rau...

Simtim frustrare. Nimic nu ne multumeste sau nu avem idee incotro s-o apucam ca sa gasim un pic de liniste. Ne pierdem in labirinturi confuze, uneori create chiar de mintea noastra, cautand cu disperare iesirea... Si fix atunci cand credem ca suntem pe calea cea buna, inevitabil se intampla ceva si ramanem blocati.

Simtim neputinta. Desi vrem cu tot dinadinsul sa miscam lumea din loc, rotitele nu se invart deloc sau se indreapta in directia opusa. Reusim sa scapam totul de sub control si ne lasam cu capul plecat in bataia pustii...

Ne panicam. Desi dracul nu este atat de negru precum ni-l imaginam, plutim in deriva si nu vedem nicaieri colacul de salvare, dar el exista acolo undeva daca avem rabdarea si vointa de a-l cauta.

Simtim dezamagire. Avem visuri si aspiratii, ne dorim mai mult de la viata. Intotdeauna mai mult si mai sus. Dar nu ajungem acolo pentru ca cineva sau ceva ne pune piedica. Sau pentru ca propriile alegeri sfarsesc prin a ne juca feste. Iar dezamagirea e crunta. Nimic n-o poate indulci. Doar timpul ii mai atenueaza intensitatea.

Simtim furie. Mi-am adus aminte de o faza: eram la birou si ma apucasera nervii, dintr-un motiv ce-mi scapa acum. Evident, m-am manifestat destul de zgomotos. La care colega mea, foarte candida si directa, imi spune: "Uite! Traiesti!". M-a lasat fara cuvinte! Am stat o clipa si am incercat sa-mi revin... Asta inseamna sa traiesti?!

Tradam. Devenim egoisti si nu mai tinem cont de sentimente, principii, morala, maniere. Interesul sa traiasca si fiecare dintre noi odata cu el! Semanam minciuni pe care le ticluim cu atentie si culegem neincredere. Apoi, avem tupeul sa ne victimizam sau sa gasim vinovati in persoana altora.

Imi vine sa sterg tot sau sa rup foaia si s-o arunc in foc, ca pe urma s-o privesc cum arde. Nu mai vreau sa mai aud. Nu mai vreau sa mai vad. Nu mai vreau sa mai simt. Refuz sa vorbesc. Imi vine sa ma inchid in casa. M-a cuprins o stare de indiferenta si de lehamite de nedescris. Nu voi mai misca un deget pentru nimeni. Si e nasol pentru ca se apropie Sarbatorile... Ar trebui sa fiu cu sufletul impacat si mintea limpede. Totusi, o sa incerc! Ma tot gandesc la o plasa rosie cu portocale si o bancnota, lasate pe masa din bucatarie cu multi ani in urma. Craciunul e frumos, trecerea dintre ani e plina de speranta. Asta inca nu am uitat!

Off, as fi vrut sa fie o postare mai vesela. Poate data viitoare?

... sa scriu povesti, pe care apoi sa le traiesc.

Avertisment! Acest post poate fi susceptibil de lauda de sine... Cateodata, aceasta miroase si bine! (a Gucci Envy :D)

Pentru ca-mi place mie treaba asta cu blogging-ul / bloggaritul / blogosfera, m-am implicat recent, destul de timid, intr-un proiect pe care-l consider cu potential. Este vorba despre Blogosphera.ro.

Pe scurt, aici veti gasi recenzii ale blogurilor care conteaza, scrise cu pasiune, piperate cu critici, indulcite de vorbe bune. Diversi bloggeri, cu nenumarate pareri, mai mult sau mai putin pertinente, sunt luati rand pe rand in colimator. Pe baza unor criterii clare si obiective, in urma unei analize facute cu atentie, fiecare blog primeste o nota de la 1 la 5, sub forma unui draGusor. Cu cat ai mai multi din astia, cu atat mai bine! Detalii despre notare aici.

Ideea mi se pare geniala, asa ca am decis sa fac o prima recenzie. Si pentru ca nu puteam sa incep altfel decat in forta, am ales sa va povestesc despre "Si blondele gandesc", blogul meu preferat. Iata ce-a iesit!

Mie imi place! Mi-am propus sa continui cu o recenzie pe saptamana... Hai cu incurajarile si bagati Blogosphera in Reader, ca sa fiti la curent cu noutatile!